Premierul Nicolae Ciucă îi răspunde liderului PSD, Marcel Ciolacu, care a propus sistarea negocierilor pentru viitorul Guvern pana la rezolarea problemelor salariale din educaţie.
”Partidul Național Liberal a susținut încă de la început că principala preocupare a coaliției trebuie să fie soluționarea problemelor cetățenilor. De altfel, PNL a semnalat foarte clar că există riscul îndepărtării agendei politice de cea a cetățenilor, în contextul temei privind rotativa la guvernare. Acesta a fost și motivul pentru care PNL a cerut respectarea Protocolului și evitarea unor discuții pe funcții și persoane, pentru a nu ne îndepărta de la adevăratele probleme ale românilor”, a spus Nicolae Ciucă pe pagina sa de Facebook.
”Soluția pentru revendicările sindicatelor din educație este în legea salarizării unitare. În consecință, PNL reiterează că Ministerul Muncii are toată susținerea coaliției pentru a realiza legea salarizării unitare și reforma pensiilor speciale, într-un timp cât mai scurt. PNL dorește ca revendicările profesorilor să fie soluționate de urgență, ca și problema pensiilor speciale.
În același timp, tranziția la guvernare trebuie să se producă rapid, fără sincope, pentru a menține stabilitatea și echilibrul guvernării. Doar cu seriozitate si responsabilitate putem depăși acest moment și asigura o guvernare funcțională pe mai departe. Mâine, la ora 12:00, am convocat o întâlnire cu sindicatele, la Guvern, pentru discuții”, a mai spus premierul României.
Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, spune că ”orice negociere privind viitorul cabinet trebuie suspendată”, după ce sindicatele din învățământ au anunțat grevă generală începând cu data de 22 mai.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, președintele PSD spune că prioritatea tuturor decidenților politici trebuie să fie rezolvarea solicitărilor sindicatelor.
”De când am intrat la guvernare prioritatea noastră a fost stabilitatea țării și buna guvernare, astfel încât românii și economia româneasca să treacă mai ușor peste multiplele crize cu care ne confruntăm.
Este clar că în acest moment agenda românilor nu mai coincide cu agenda politică, iar eu am promis că niciodată nu am să pun interesele politice mai presus de intereselor românilor.
De aceea, cred că, în acest moment, prioritatea tuturor decidenților politici trebuie să fie rezolvarea solicitărilor sindicatelor, dar și restanța majoră privind reforma pensiilor speciale. Până la rezolvarea acestor două priorități, orice negociere privind viitorul Cabinet trebuie suspendată.
Coaliția are datoria să se reunească în primul rând pentru urgențele românilor, iar programul de guvernare viitor este obligatoriu să prevadă soluțiile sustenabile și un termen clar pentru noua lege a salarizării”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.